Prin ochii ei.

Who needs med school when you got WI-FI?

House, M.D.

Pe Ana o trezi brusc sunetul încăpățânat al telefonului de pe noptieră. Era ora șase și patruzeci și trei de minute și iarnă fiind noaptea părea mai adâncă și întunecată ca oricând, deși era aproape dimineață. Gândindu-se, ca de obicei în asemenea situații, la potențiala ei carieră alternativă în orice domeniu în care nopțile sunt destinate somnului, de exemplu expert în comportamentul delfinilor, își trase brusc halatul peste costumul pe care și-l luase chiar ieri de la curățătorie, preferatul ei, cel cu Pluto și Minnie Mouse, o combinație atipică, dar de mare efect printre prietenii ei, cum obișnuiește să își numească pacienții. E medic pediatru de fix 10 ani, în care a învățat că toate cursurile de psihologie și comunicare nu sunt la fel de eficiente ca Pluto. E de gardă și gărzile de dinainte de Crăciun sunt printre cele mai încâlcite, astfel că apelează la întregul arsenal și la tot praful de magie de prin buzunare.

Ana nu e tocmai înaltă, are față rotundă și ochii mari, blânzi și curioși. De multe ori se inserează perfect printre copii, aproape că uită cu toții de ce sunt acolo. Anei îi place să se joace, încă. Se juca de-a medicul încă de când era mai mică decât cel mai mic pacient al ei și nu pentru că iubea anatomia, pe care de altfel a urât-o sincer mulți ani mai târziu, ci pentru că era fascinată de parafa mamei sale, medic la rândul ei. Iubea să pună parafe pe oriunde putea și să mâzgălească semnături, situație care o aducea pe mama Anei în pragul falimentului, căci parafele, ștampilele și tușul nu erau chiar ieftine sau la îndemâna oricui. În plus, tatăl celei mai bune prietene a Anei era contabil, astfel că stocul de ștampile creștea. Chiar așa, când s-a pensionat domnul contabil și prietenia Anei cu Magda s-a răcit brusc, să fi fost ștampilele secretul prieteniei lor?

Ana e un medic foarte bun, dar ea nu își dă încă seama de asta. Modelul ei a fost mereu mama, care pe lângă parafele grozave avea așa de multe alte lecții de oferit: era sinceră, caldă, calmă, atentă. Ana o privea adesea consultându-și pacienții și avea senzația clară că vede definiția împlinirii. Și Ana crede că mai are mult până acolo.

Ana e un om tare ocupat. Locuiește cu câinele ei adoptat, pe care deloc suprinzător l-a botezat Pluto. Cât timp nu doarme, totul în mintea și sufletul ei se leagă de spital, de boli, de tratamente, de prietenii ei. Lucrează într-un spital dintr-un orășel micuț, deși tot primește oferte de la spitale mari de peste mări și țări. Ei îi place unde e, simte că aici e locul ei și poate risipi praf de magie în pace. În plus, Pluto se poate juca liber cu veverițele din curtea spitalului. 🙂

Iubind mai mult ca orice parafele și mai ales sunetul pe care parafa ei îl face când externează un copil deja sănătos, a evitat săptămâni întregi să participe la seminarul susținut de colegul ei Marius, medic radiolog responsabil cu știrile relevante :). Aflase că a descoperit o ștampilă electronică despre care se presupune că o să le schimbe complet viața și Anei nu îi plăceau prea tare schimbările în domeniul parafelor.

Dar de când găsea în fiecare dimineață un alt mesaj printat pe zgarda lui Pluto, un post-it pe care scria “Bună, ce faci?” pe tastatură și tot felul de citate pe halatul ei, a decis să îi ofere o șansă.

Marius, pe care Ana mereu îl considerase un mic tocilar, dar un foarte drag prieten, i-a pregătit o prezentare detaliată în care a lămurit-o ce este acela un Colop e-mark, ce poate face cu el și cum funcționează.

Ana nu a înțeles prea bine detaliile tehnice, pentru că pe cât de ușor memorizează doze de antitermice pe kilogram, pe atât de reticentă e cu noile tehnologii care amenință să îi fure parafa, însă a decis să accepte oferta lui Marius de a se juca un pic cu ceea ce a numit ștampila electronică Beluga, pentru că albă, deșteaptă și rotunjoară cum era îi amintea de o astfel de balenă pe care a văzut-o într-un documentar când încă cerceta atent posibilitatea de a-și schimba cariera către însoțitoare de delfini. Beluga a speriat-o la început, dar apoi i-a arătat că îi poate folosi în cel mai mare scop: să își facă pacienții mai fericiți, adică mai sănătoși.

Încet, încet, Beluga și Ana au devenit de nedespărțit. Pluto era deja exasperat de citatele motivaționale pe care le primea pe zgardă. În fiecare zi Ana își printa amprente color de tot felul pentru halat, în funcție de ce prieteni avea pe secție: ori ursuleți pufoși când venea Irina pentru transfuziile lunare, ori pe Superman în poziții amuzante pentru Ionuț și mânuța lui imobilă, ori pătrățele de x și zero pentru mama Violetei, care o aștepta cu orele pe hol cât stătea la dializă.

Descoperise că poate să folosească e-markul pe multiple suprafețe și unde nu se putea folosea etichetele. Astfel că lăsa mesaje pentru mame și tați pe oglinzi, doar aveau nevoie de încurajări. Lăsa indicații specifice pe multele perfuzoare și marca tăbliile paturilor cu ce era mai important de menționat la raportul de gardă. Avea chiar amprente salvate pentru când cobora la radiologie cu vreun prieten tare bolnav, pentru că acolo nu avea semnal. Salvată avea și o diagramă cu ciclul Krebs, pentru că nu știe nici ea cum mereu se găsea un student să o întrebe ceva specific și ea la biochimie picase examenul din anul 1 din pricina profesorului corupt și a complexității acestui ciclu (inutil de memorat, ar zice ea acum, dar nu poate să influențeze așa de tare studenții încă de la început). De ar fi avut-o pe Beluga încă din anul 1…

Le printa etichete curajoșilor după vreun tratament complicat. Se gândise să folosească e-markul chiar și pe piele, dar a aflat rapid că e contraindicat. Bine că a fost atentă la seminarul lui Marius! 🙂 (căruia îi lasă, în secret, mulțumesc-uri pe birou și zâmbete pe colțurile radiografiilor). Și personaliza și rețetele, deși șefului de secție nu prea i-a plăcut excesul acesta de haos. 

Era ora șase și patruzeci și trei de minute, deci, și Ana mai avea de terminat raportul de gardă și avea toată ziua liberă. Somnoroasă și ciufulită, a luat-o pe Beluga alături de parafa ei nu așa isteață dar la fel de iubită, pe Pluto de zgardă și a plecat încet spre casă.

Pe tastatură, acasă, o aștepta o amprentă printată chiar de ea cu o zi înainte, un “Bună, ce faci?” simplu, dar care îi amintea de ea chiar atunci. Ce dorea să facă era să doarmă, dar ce făcea cu adevărat era că găsise o cale practică să fie mai mult decât medicul minunat care deja era dintotdeauna. Găsise o nouă portiță către imaginație și creație, în lumea nebună și epuizantă în care lucra și trăia, calea ca pacienții să se vadă prin ochii ei: niște prieteni. Așa cum e-markul cel nou poate fi prieten cu parafa și pot împărți un buzunar 🙂

*Acest articol este o poveste. Toate personajele sunt fictive și nici un câine sau delfin nu a suferit pe parcursul documentării. Ștampilele domnului contabil sunt și ele imaginare și nu au fost implicate în evaziune fiscală sub nici o formă. 🙂 Cu siguranță există și multiple utilizări serioase ale ștampilei electronice într-un spital, de la identificarea pacienților și a analizelor la împiedicarea erorilor de tratament prin marcarea directă a cutiilor cu pastile, la crearea de grafice cu evoluția rezultatelor, la adaptarea instantanee a documentelor informative pentru pacient. Dar aici eu scriu povești, pentru visat cu ochii deschiși mai băgați o monedă 🙂

Poze: Unsplash, Colop

*Articol scris pentru Superblog 2019

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.