Despre miopie și democrație.

De cinci ani trăiesc departe de România. În ciuda distanței destul de mari (și la propriu, și la figurat), nu m-am eliberat de rolul de observator panicat al situației din țară. Am fost acuzată adesea de miopie, ba chiar mi s-a spus că nu am dreptul la păreri, căci “am fugit”. Chiar am fugit, recunosc, dar încă sper să fug cândva înapoi, deși deja pare un maraton al cărui final e greu de zărit. Dreptul la opinie nu poate să mi-l ia nimeni, însă, câtă vreme în România este, oficial cel puțin, democrație.

Dreptul la demnitate și dreptul la vot nu au avut o traiectorie facilă de când sunt aici. Cred că nu scriu ceva original când compar mersul la consulat cu o formă de tortură medievală. Desigur, birocrația este comună multor state, nu trăiesc într-un basm, dar atitudinea nepoliticoasă și răutăcioasă m-a necăjit prea des. Despre cum nu am putut să votez după o coadă de multe ore în ploaie nici nu pot scrie, sunt mult prea furioasă. Nu m-a mirat deci deloc să aflu, semnând această petiție online, că procentul românilor stabiliți în străinătate care își doresc să revină în țară este de (doar) 47%. Cu alte cuvinte, ne bazăm pe emoție pură, pentru că faptele ne spun să nu mai fim naivi. Uneori, citind declarațiile pline de dispreț ale politicienilor zilei, îmi e clar că un ipotetic referendum cu ei participanți ne-ar zice clar să stăm unde suntem, doar nu contăm.

Eu, protestând democratic în fața consulatului. Februarie 2017.

Nu despre complexul univers emoțional al emigrantului doresc să scriu, dar însuși faptul că mereu simt nevoia să mă justific când vine vorba de România este foarte trist. Am citit de multe ori despre noțiunea de miopie a democrației și felul în care întregul proces al votului la intervale destul de scurte limitează perspectiva. În plus, generațiile tinere sunt în mod sistematic excluse din marea schemă a lucrurilor, iar noțiunea de reinventare a democrației capătă mai mult contur. Ideea m-a fascinat. Cred că noi, ca popor, ignorăm consecințele acestui exod brutal. Le simțim des, dar nu sunt atât de sigură că suntem pregătiți să vedem elefantul din cameră (sau, mai corect, din afara camerei).

Veți zice că democrația din România trebuie inventată înainte să o reinventăm. Și nu vă contrazic, uneori mi se pare că referitor la o țară unde copiii mor de cancer chinuiți pentru că nu au medicamente nu pot să discut despre drepturi și libertate, adică despre ce percep eu a fi democrația. Dar tot oamenii, liberi și implicați, au creat punți și au mișcat mamutul corupției și nepăsării către bine.

Eu una am înțeles ce înseamnă democrația într-o excursie în Amsterdam, când am văzut niște oameni protestând pentru că ploua. Inițial i-am privit cu o superioritate ironică, dar apoi mi-am dat seama că am de învățat. Drepturile de a te exprima liber și a protesta sunt fundamentale, dar nu sunt un dat, ele trebuie învățate, apoi promovate.

Astfel, prin lentila mea mioapă, văd limpede puterea oamenilor uniți. Aleg deci să fiu optimistă, doar de data aceasta, să nu amintesc iar motivele dureroase pentru care am plecat și să cred că democrația în România e totuși pe o traiectorie sinuoasă, dar trainică, câtă vreme există astfel de momente:

Mai departe de poze și idei romantice, cum putem să nu mai fim miopi în acțiunile noastre democratice? E mai simplu decât pare: trebuie să facem spiritul civic atrăgător din nou, după cum atât de clar explică profesorul Eric Liu în Ted Talk-ul lui înțelept. Discută despre incultura noastră privind puterea și despre cum soluția la cele mai complexe probleme stă până la urmă în comunitățile mici, de unde ulterior informația pleacă divergent și eficient 🙂

Am stablit că suntem miopi și inculți, deci avem mult de muncă 🙂 Propun câteva principii pentru adaptarea dioptriilor, din perspectiva mea subiectivă și, evident, limitată:

EducațieInformație. Câtă vreme nu știm pentru ce luptăm, luptăm în gol. Eu cred foarte tare în educație. Și nu doar în educația formală, într-o continuă reformă semi-inutilă, cât și în tot ce poate să ne informeze, doar informați suntem mai puternici. Să ne educăm unii pe alții, dacă nu se poate altfel. Cărțile la bibliotecă sunt gratis. Cursuri online sunt accesibile, există aplicații pentru învățat limbi străine, important e doar să fim deschiși la a afla, indiferent de vârstă.

Viziune. Nu am găsit studii relevante în România, dar am aflat dintr-o analiză** relativ recentă că adolescenții olandezi au o părere bună despre democrație, dar nu se pot hotărî prea bine ce înseamnă, dacă regula majorității e suficientă și au probleme cu respectarea drepturilor minorității. Tinerii sunt importanți, trebuie să le oferim o voce suficient de puternică.

Empatie. Important e și să acceptăm și să luptăm cu toții pentru drepturile celor care sunt diferiți de noi sau au probleme care ne sunt străine. Cu toții o să fim cândva bolnavi. Toți putem suferi un abuz. Drepturile minorităților ar trebui să fie importante pentru majoritate.

Comunicare: Am lucrat mult la a accepta părerile celorlalți și cred că e fundamental. Rareori vorbim și ascultăm persoane diferite de noi, e un exercițiu util. Ușor de zis, greu de făcut, dar hai să încercăm!

Inițiativă/implicare/reacție: Nu contează cât de mică e ideea, ea poate deveni o mișcare și avem atâtea dovezi: 2 femei au aglutinat sute de mii de donatori pentru a construi un spital, 1 bărbat cu un rucsac de medicamente a salvat sute de vieți. Din frică, rușine și alte multe motive, oamenii aleg de multe ori să tacă. Dar nu există ceva mai puternic decât o voce tremurândă care își spune adevărul, așa-i?

Nu o să explic și eu de ce e așa de important să votăm, sper că asta e clar. Mulți avem un fel de alergie acută când auzim de politică, dar soluția nu e să nu ne pese, ci să ne pese mai mult.


Eu nu sunt un exemplu, dar ce fac practic:

  • mă informez din surse credibile
  • votez
  • donez ( inclusiv pentru jurnalism independent, esențial  în democrație – că tot e azi Ziua Internaţională de Încheiere a Impunităţii pentru Crime împotriva Jurnaliştilor)
  • semnez petiții și le urmăresc evoluția
  • protestez
  • fac reclamații când trebuie
  • fac voluntariat
  • muncesc corect
  • scriu
  • alături de o prietenă dragă, acționez concret împotriva abuzului sexual infantil. Avem un site și visăm la mult mai mult. 

Nu e nevoie să fii original sau să vrei să inventezi roata, orice ai face e mai bine decât nimic. Butterfly effect chiar există 🙂

În discursul de rămas-bun, Barack Obama spunea că cel mai important cuvânt din democrație este “noi“, ce nu aparține nimănui și este al tuturor. Și eu cred la fel și scrie chiar și în Constituție:

ARTICOLUL 4:
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.

Noi, deci, putem scoate împreună miopia din democrație!

8M, 2018

Poze: Unsplash, Democracy Mania, Arhiva personală

*Articol scris pentru Superblog 2019

** Hessel Nieuwelink, Paul Dekker, Femke Geijsel & Geert ten Dam (2016) ‘Democracy always comes first’: adolescents’ views on decision-making in everyday life and political democracy, Journal of Youth Studies, 19:7, 990-1006

5 comments

  1. Ai scris asa bine despre asa multe lucruri pe care le gandesc si eu! Vorbim asa mult despre subiectele astea si parca niciodata nu e, totusi, de ajuns.

    Ma tot intreaba lumea daca merg la vot, ca oricum n-avem pe cine vota. Normal ca merg la vot, daca unii pot sta ore intregi la coada ca sa voteze (vorbesc despre voi, da, cei din diaspora), pot si eu sa-mi deplasez fizicul cateva minute pana la o sectie din acelasi sector ca sa pun o stampila. Mai ales ca gropile din strazi, bacteriile din spitale, tramvaiele rupte, deficitul bugetar, toate astea ma afecteaza mai rapid si mai mult pe mine, decat pe cei care-s deja plecati din tara. Cand aud “nu ma intereseaza politica, nu ma afecteaza”, eu simt ca mi se ridica parul in cap.

    Si asta cu “n-avem cu cine vota”… pf! Poza aia care tot circula pe social media zilele astea sumarizeaza perfect: if there is no bus that goes directly to your destination, you just take the one that gets you closer, you don’t wait another five years!

    Daca nu e ceva care te retine, ai putea, te rog, sa share-uiesti site-ul despre care vorbeai, cel legat de oprirea abuzului sexual infantil?

    Hugs.

    Liked by 1 person

    • Multumesc pentru comentariu si pentru cum gandesti! Imi place mult citatul cu autobuzul, il voi folosi in nenumaratele discutii despre acest subiect care se termina in nervi din partea mea, caci nu mai stiu cum sa explic.
      Ma retineau cerintele tehnice al sponsorului probei pentru concurs, dar ma bucur ca ai intrebat: http://cerc-org.ro/ Apropo de implicare, cautam oameni sa ne ajute de ceva timp si nu reusim sa gasim 😦 Ne trebuie un psiholog care sa verifice materialele, sa fim sigure ca sunt corecte (noi nu suntem experte, am tradus materiale de incredere, dar mereu exista nuante), un avocat voluntar in caz ca ne-ar contacta o victima etc. Trebuie multe, dar macar am inceput de undeva.

      Like

  2. Da, dupa ce am scris comentariul m-am gandit ca probabil era in cerintele tehnice o limitare.
    In ce priveste ajutorul, in caz ca aud sau gasesc un contact potrivit, iti dau de stire. Ai putea incerca sa scrii unor posesori de bloguri de parenting care au mai interactionat, poate, mai des cu psihologi (eventual specializati pe copii?) si ar putea sa va puna in legatura. E o idee.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.