anxiety chronicles

Acțiunea de a aștepta.

Like a new cut pattern, you’re repeating yourself

You know it all by heart

Why are you standing in one place?

Born to blossom, bloom to perish

Gwen Stefani – What You Waiting For?

Nu eram foarte sigură cum e corect să te referi la așteptatul într-o sală de așteptare (știu, am niște probleme foarte complexe, mai ales pentru o persoană care scrie pe un blog) și așa am ajuns să caut în DEX detalii și am aflat și eu definiția oficială și destul de evidentă a cuvântului așteptare. Desigur, este vorba despre acțiunea de a aștepta. Nu v-ați fi așteptat, nu? 😀

Acum că v-am captat atenția cu aceste noutăți extrem de palpitante, propun spre ascultare o melodie, ca să ne încălzim cu toții neuronii către tema articolului acesta:

Am petrecut ieri o oră și 22 de minute într-o sală de așteptare a unei clinici oarecare din centrul unui oraș aglomerat. Clinica, în mod ironic aș zice, are un nume ce include cuvântul calitate, ceea ce mă amuză și acum, când tastez aceste cuvinte.

În fine, în timp ce așteptam – eu nu eram acolo pentru ceva grav sau din cale afară de stresant, dar mă găseam într-o oarecare stare de alertă, așa sunt eu și sălile de așteptare nu ajută cu anxietatea, vă zic – am văzut un întreg periplu de persoane și personaje. Nu aveam baterie la telefon, cartea o uitasem pe undeva și la televizor era iar Puigdemont, astfel că nu am avut ce face, a trebuit să mă opresc un pic din agitația-mi obișnuită și să observ ce e prin jur.

Nu vă faceți griji, nu transform – încă – locul asta într-un jurnal personal. Există și un mesaj de interes semi-public, îndrăznesc să cred. Știu că nu am descoperit eu piatra filozofală și sunt a miliarda persoană care face această comparație, dar uite vreau și eu să scriu negru pe alb că sălile de așteptare nu sunt orice fel de săli, deși de multe ori sunt mai reci ca un calorifer din București în luna decembrie.

Să luăm drept exemplu chiar sala în care m-am găsit eu azi. Un geam colorat dar nu suficient de puternic izolat separa grupul nostru nu foarte vesel de stradă haotică de-a dreptul, ca într-o zi cu ploaie torențială de dinainte de Crăciun. Puteai auzi claxoanele enervate ale oamenilor grăbiți către ceea ce mie mi se păreau în momentul acela griji mărunte.

La distanță de un geam colorat dar nu suficient de puternic izolat e lumea care nu așteaptă propriu-zis ceva, deși așteaptă multe lucruri, ca într-o sală de așteptare gigant, în care oricum ne aflăm cu toții mereu.

Noi, înăuntru, chiar așteptam ceva. Eu, doar o injecție. O doamnă foarte însărcinată aștepta cu emoție o ecografie, dar și pe viitorul tată care nu a însoțit-o până ieri la vreun control, căci are alte priorități și altă familie oficială. Dar ea îl aștepta ca și când ar fi știut că va veni (nota autoarei: nu a venit). Un bărbat foarte ocupat (știu asta pentru că nu a încetat să ne comunice tuturor cât de ocupat e la muncă și cât de greu îi e să lipsească atât de la birou în mijlocul zilei) aștepta să plece, practic, deși teoretic era acolo pentru o electrocardiogramă, căci inima îi cam făcea figuri deși era tânără, în acte. În fapte, nu știu prin câte săli de așteptare o fi fost forțată să își facă veacul.

Tot în sala cu pricina era un grup de 3 femei, 2 care așteptau ca a treia să primească un rezultat important. Plus un cuplu foarte tensionat pentru că ea tușea prea mult și îl deranja nopțile și amândoi așteptau o rezolvare cât mai rapidă a problemei supărătoare. Apoi era un domn care dorea să își schimbe ochelarii, aștepta de mult să aibă un look mai modern, cred eu.

Am aflat toate astea pentru că nu eram închisă în mintea mea, cum obișnuiesc să fiu. Pentru majoritatea dintre noi, așteptarea a venit și a plecat către alte așteptări, pentru că nu am primit vreo veste care să ne modifice în mod esențial viața pe termen lung. Nu a fost cazul pentru grupul care aștepta rezultatul important: pentru cele trei prietene cu genți asortate și cizme de cauciuc cu buline sala de așteptare de azi a fost ultimul loc în care au zâmbit cu tot sufletul.

Sălile de așteptare nu sunt doar săli de așteptare. Serios!

Chiar și cele de la aeroport, cum stai pe scaunele alea adesea incomode, în timp ce bei o apă la preț de aur, aștepți să pleci în sfârșit, poate îți e puțin frică să zbori sau poate îți imaginezi lângă care grup gălăgios o să nimerești. Aștepți, dar și trăiești un moment special, înainte să zbori, îți dai seama, să zbori?

Acum că am reabilitat sălile de așteptare întrucâtva, să revin la ce doream să zic de fapt. Acțiunea asta de a aștepta permanent, să fie vară că acum e prea frig, să mai slăbești că nu te poți afișa așa la nunta cumnatei verișorului bunicii, să te mai îngrași că nu îți stă bine rochia aia verde mulată când ești prea slabă și nu ai, practic, sâni deloc, să fie iarnă că acum e prea cald, să se facă sâmbătă că acum nu ai timp, să se facă luni că azi e sâmbătă, să ieși cu rolele când o să ai suficientă forță în degetul mare de la piciorul stâng, să îți iei o vacanță când termini toate cele 8790890 de sarcini din lista ta nesfârșită, să îi scrii un mesaj după 12 ani în loc de 12 minute, să suni la anul, că acum nu mai are rost.

Și tot așa până amețim cu toții, adică variantele sunt nesfârșite. Aștepările astea ne țin captivi în niște săli de așteptare care nu sunt doar săli de așteptare.

Sunt locuri unde se întâmplă un fel de magie, adică există intenția și există necunoscutul. Nu știm ce fel de oameni o să fim când deschidem ușa pentru a ieși dintr-o sală unde ne-am făcut comozi pe un scaun inițial incomod și unde ne propusesem să stăm o bucată mică de timp dar am rămas la nesfârșit, indeciși.

Acțiunea de a aștepta este chiar asta, o acțiune, adică ne pune pe o orbită, e importantă. La fel de important este, însă, cred eu, să ne alegem cu grijă sălile de așteptare în care stăm prea mult. Un geam colorat și nu suficient de puternic izolat e un paravan foarte util, dar după o vreme deformează imaginea și trebuie ori spart, ori ocolit, ori sculptat, fiecare după cum poate.

Voi? După ce geam stați ascunși? Pot să fac pariu că zilele astea după cel de la bucătărie, o sală de așteptare plină de cozonaci atrage fără îndoială, nu are concurență. Vedeți ce faceți, totuși, aveți grijă să nu rămâneți prizonieri! 😀

Photo by Xu Haiwei on Unsplash

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.