Despre iubire.

Mă refer la tipul acela de iubire. Cea pe care o citești în ochii lui mari și senini, în mustățile lui arțăgoase ca spatele unui pui de arici, în coada lui jucăușă, în propria lui incapacitate de a își estima corect dimensiunile generoase, în atenția nestrămutată pe care ți-o oferă când vii, dar mai ales când pleci, când îi aduci mâncare sau apă sau o minge.

L-ai văzut prima oară când era așa micuț încât, deși grăsan și cu burtica umflată ca un butoi, încăpea într-un pantof ponosit. Pe urmă a crescut mai ceva ca Făt Frumos, bazându-se pe o dietă construită mai ales din alint și pantofi roși, uituc câine, chiar așa, să își roadă fostul loc de leneveală?

Urechile au început să stea drepte, coada a început să fie și mai agitată. Moaca i se schimba văzând cu ochii, parcă ieri era pui, azi e ditamai dulăul de pază. Părea un câine serios, chiar impunător. De la lătratul timid i s-a modificat și lui vocea odată ajuns la pubertate, de îți îngheța sufletul când îl enerva vreo pisica rătăcită. Pentru că în ciuda planurilor mărețe de “câine rău”, el nu a fost rău (decât cu pantofii, dar nimeni nu e perfect).

Nu, nu a avut nici un fir rău din blana aia perfect colorată, parcă și-o făcea special la vreun salon de fițe din centru. Era blând, iubitor, jucăuș, căuta mereu afecțiune și adora, în general, dușurile răcoritoare în serile de vară. Interiorul a fost mereu în antiteză cu exteriorul, astfel că nu puține au fost situațiile caraghioase în care a speriat musafiri prin excesul lui de zel și dorința de contact fizic foarte intim 🙂

Iubite oficiale din propria rasă nu a avut, dar a avut prietene devotate. A fost mereu un gentledog desăvârșit, oferindu-și locul călduț la nevoie. Eu cred că și-ar fi dorit o gașcă mai numeroasă, sufletul lui blând nu a fost construit pentru singurătate, așa că până la urmă a ajuns să tolereze chiar și o pisică.

L-ai văzut ultima oară când el nu prea te mai vedea. Dar o să îl vezi oricum mereu, alergând spre tine fericit la infinit, doritor de o periere completă, o joacă mereu insuficientă și mai multe boabe decât de obicei.

Nu a fost al tău, dar câinii ca el nu aparțin cuiva anume. Tu ai fost a lui, adică l-ai iubit, chiar dacă sigur nu cât a meritat.

Înainte să trec prin emoția asta paralizantă a pierderii unui câine, recunosc că mi se părea că oamenii exagerează când spun că îi doare efectiv pielea de tristețe. Până la urmă, sunt doar câini, nu? Am înțeles, apoi, că eram naivă. Câinii sunt doar câini, da. Dar asta nu înseamnă ceva mic și neimportant, înseamnă că doar câini, așa cum sunt ei, locuiesc fix în ventriculul tău stâng și îți pompează prin artere.

E o mare onoare să vezi o ființă îmbătranind sub ochii tăi, într-un fel comprimat, așa cum e cu minunații câini. Devii mai umil, mai conștient. Iubești și ești iubit, chiar dacă simți că nu meriți și asta nu se pierde doar din cauza unui eveniment atât de încâlcit cum e o moarte.

Somewhere over the rainbow, vreau să cred că toți câinii mei sunt împreună și aleargă zăpăciți printre norișori. Și chiar nu pot fi convinsă că nu e exact așa. 

*Photo by Harald Arlander on Unsplash

One comment

  1. Hai ca m-ai emotionat pana la lacrimi. Imi doresc foarte mult un caine si nu imi iau din mai multe motive, dar tot sper ca se vor aseza si voi ajunge sa am un prieten catel. Cu toate astea, mi-e asa frica de momentul ala al despartirii, of.
    Imi pare rau pentru pierderea ta, dar da, eu sunt sigura ca alearga de pe un norisor pe altul ❤ Sau poate sunt dusi sa faca SI o alta lume un picut mai buna, cine stie?

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.